03 mai 2018

UPDATE: Curtea Constituţională a României a admis, miercuri (30.05.2018), sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi PNL asupra Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Astfel proiectul se reîntorace la Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia CCR.

I. Scurt istoric

La data de 28.02.2017 a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere Proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate.

În expunerea de motive, inițiatorii au subliniat faptul că: „În România, sistemul de pedepse aplicat pentru săvârșirea unei infracțiuni este similar, în mare parte, celui instituit prin legislația penală adoptată în anul 1968. Accentul este pus pe partea punitivă și mai puțin pe realizarea scopului final al politicii penale a oricărui stat, anume reeducarea și reintegrarea în societate a condamnatului. Din această cauză situația din sistemul penitenciar românesc este considerată inacceptabilă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar România riscă adoptarea unei decizii pilot de condamnare pentru rele tratamente aplicate persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate. Excepția o reprezintă Noul cod penal adoptat în anul 2012 și intrat în vigoare în anul 2014 care a pus piatra de temelie pentru aplicarea primelor măsuri neprivative de libertate: amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și măsurile educative neprivative de libertate. Însă măsurile alternative neprivative de libertate sunt rar utilizate în activitatea judiciară românească. Pentru a evita aplicarea sancțiunilor CEDO considerăm că este de datoria legiuitorului să adopte norme care să ofere judecătorului posibilitatea de a înlocui o pedeapsă în regim privativ de libertate cu măsuri alternative credibile care realizează mai bine scopul reeducării, al reinserției sociale, dar și al prevenirii recidivei. De asemenea, adoptarea unor măsuri alternative de executare a pedepsei conduce la asigurarea și garantarea respectării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate.

Prin această propunere legislativă se urmărește adoptarea unui set de măsuri de executare a pedepsei, cu caracter judiciar, pe care judecătorul să le poată aplica pentru înlocuirea pedepsei cu executare în regim de detenție atunci când individualizează pedeapsa cu închisoarea. Măsurile propuse sunt adecvate cadrului european în această materie și au fost alese după analiza cadrului legislativ în domeniul statelor membre ale Uniunii Europene în special al Cehiei, Italiei, Olandei și Belgiei. Conform legislației statelor menționate, cele mai des reglementate măsuri alternative de executare a pedepsei sunt executarea la domiciliu a pedepsei cu închisoarea și munca prestată în folosul comunității în unități stabilite de către judecător.

Măsurile pe care le propune inițiativa legislativă sunt executarea la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brățară electronică, executarea în echivalent zile de muncă în folosul comunității, executarea pedepsei în zilele de sâmbătă și duminică, executarea pedepsei în regim mixt de zile de muncă în folosul comunității, combinat cu zile de detenție sâmbătă și duminică.

Pentru aplicarea reglementării este necesar ca statul român să procedeze la redimensionarea sistemului de probațiune, astfel încât acesta să ajungă la 5.000 de inspectori de probațiune și la implicarea comunităților locale în asigurarea condițiilor pentru executarea măsurilor alternative.”

La data de 06.04.2017 Consiliul Legislativ a dat aviz negativ pe acest proiect de lege motivând, în primul rând, că nu este foarte clară natura juridică a acestor măsuri alternative și, în al doilea rând, că ele ar fi trebuit integrate fie în conținutul Codului penal, fie în cuprinsul Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate.

La data de 16.06.2017 Guvernul României a avizat pozitiv proiectul de lege, însă a atras atenția asupra impactului suplimentar asupra cheltuielilor Ministerului Justiției și a asupra necorelării acestuia cu celelalte acte normative ce au incidență în acest domeniu (Codul penal și  Legea nr. 254/2013).

La data de 23.05.2018 Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități a avizat pozitiv proiectul de lege.

La data de 07.11.2017 proiectul de lege a fost adoptat tacit de către Senat, în temeiul art. 75 alin. (2) din Constituție și a fost transmis Camerei Deputaților (camera decizională).

La data de 21.11.2017 Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat pozitiv proiectul de lege.

La data de 24.04.2018 Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat pozitiv proiectul de lege admițând un număr de 18 amendamente la proiectul de lege.

La data de 25.04.2018 Camera Deputaților a adoptat Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate cu 170 de voturi pentru, 81 contra și 6 abțineri.

II. Scurte considerații privind articolele Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate

– Art. 1. – Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse prin hotărâre de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenție cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar.

Din acest prim texte de lege aflăm faptul că aceste „măsuri de natură juridică” se pot dispune prin hotărârea judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

Potrivit art. 9 alin. 1 teza I din Legea nr. 254/2013: „Judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin exercitarea atribuțiilor stabilite prin prezenta lege.”

Ca o primă remarcă, se poate constata faptul că Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate extinde competența judecătorului de supraveghere a privării de libertate (astfel cum este stabilită în Legea nr. 254/2013) și asupra acestor noi măsuri.

Astfel, constatăm că legea plasează aceste măsuri alternative în momentul ulterior condamnării definitive la o pedeapsă principală cu închisoarea în regim de detenție.

De asemenea, putem constata că aceste măsuri alternative nu privesc măsurile educative privative de libertate, dat fiind faptul că textul de lege prevede expres că înlocuirea privește „pedeapsa” principală cu închisoarea în regim de detenție. Măsurile educative intră în categoria sancțiunilor de drept penal alături de măsurile de siguranță și pedepse, însă nu trebuie confundate cu acestea din urmă.

– Art. 2. – Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt:

a) măsura de executare la domiciliu a pedepsei privative de libertate;

b) măsura de executare fracționată a pedepsei privative de libertate: în timpul săptămânii la domiciliu și în zilele de sâmbătă și duminică într-un centru de detenție special înființat pentru această măsură sau în penitenciar;

c) măsura de executare a pedepsei privative de libertate în regim mixt la domiciliu, cu prestarea de zile de muncă în folosul comunității, în echivalent.

În continuare, legea enumeră măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate și precizează prin intermediul art. 4, 5 și 6 în ce constau acestea. Astfel:

„Art. 4.– Măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate a executării la domiciliu constă în executarea la domiciliu a pedepsei privative de libertate cu supraveghere din partea unor lucrători anume desemnați de către Ministerul Afacerilor Interne, cu sau fără brățară electronică.

Art. 5.– Măsura alternativă de executare fracționată a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei numai în zilele de sâmbătă și duminică, într-un centru de detenție special înființat pentru această măsură sau în penitenciar.

Art. 6.– Măsura alternativă de executare în regim mixt a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei la domiciliu cu prestarea de zile de muncă în folosul comunității, în echivalent.”

– Art. 3. – (1) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune prin hotărâre una dintre măsurile alternative pentru persoanele condamnate la o pedeapsă de până la 5 ani, care au efectuat fracția de 1/5 necesară pentru luarea în discuție a regimului de detenție, cu aplicarea procedurii prevăzute la art. 8 din prezenta lege.

(2) Măsurile alternative nu pot fi dispuse în cazul deținuților care au săvârșit abateri disciplinare.

(3) Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate nu se aplică pentru condamnările privative de libertate:

a) pentru săvârșirea de către condamnat a unei infracțiuni cu violenta sau profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei;

b) pentru infracțiuni de corupție prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare sau pentru infracțiunile prevăzute la art. 254-257 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare;

c) persoanelor aflate în stare de recidivă.

Prin acest texte de lege se conturează condițiile necesar a fi îndeplinite pentru ca o persoană condamnată la pedeapsa principală a închisorii cu executare să beneficieze de o vocație la schimbarea acesteia cu o măsură alternativă.

Astfel:

– pedeapsa la care a fost condamnată persoana trebuie să fie de cel mult 5 ani;

– persoana condamnată trebuie să fi executat fracția de 1/5 necesară pentru luarea în discuție a regimului de detenție;

– persoana condamnată trebuie să nu fi săvârșit abateri disciplinare (stabilite expres în dispozițiile art. 81, 82 și 100 din  Legea nr. 254/2013);

– persoana să nu fie fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni cu violență sau profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei;

– persoana să nu fie fost condamnată pentru infracțiuni de corupție prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare sau pentru infracțiunile prevăzute la art. 254-257 din  Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare;

– persoana condamnată să nu se afle în stare de recidivă.

Trebuie observat faptul că acest articol nu creează un drept pentru persoana condamnată și nici o obligație corelativă pentru judecătorul de supraveghere a privării de libertate în dispunerea unei astfel de măsuri alternative.

Judecătorul poate:

– fie să dispună o măsură alternativă de executare a pedepsei închisorii;

– fie să dispună amânarea aplicării unei astfel de măsuri.

În continuare, articolul precizează că se urmează procedura reglementată la art. 8 alin. (2) – (5) din lege, care stabilește faptul că: „(2) Hotărârea privind stabilirea măsurii alternative de executarea pedepsei sau amânarea aplicării acesteia se comunică deținutului în termen de 3 zile de la pronunțare. În situația în care a fost amânată aplicarea unei măsuri alternative de executare a pedepsei, deținutul poate contesta hotărârea, în 3 zile de la comunicare, la judecătoria din raza locului de deținere. Hotărârea pronunțată de judecătorie este definitivă.

(3) În situația în care, în urma analizei, judecătorul de supraveghere amână luarea unei măsuri alternative, termenul maxim de amânare nu poate fi mai mare de 6 luni. După această perioadă, din oficiu sau la solicitarea persoanei private de libertate, judecătorul va dispune asupra stabilirii unei măsuri alternative de executare a pedepsei. Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(4)Pe durata executării pedepsei persoana privată de libertate poate beneficia de oricare dintre măsurile de executare alternative a pedepsei, în funcție de comportamentul acesteia și de natura infracțiunii săvârșite. Judecătorul de supraveghere poate dispune prin hotărâre la cererea persoanei private de libertate sau din oficiu înlocuirea unei măsuri alternative de executare a pedepsei privative de libertate cu o altă măsură alternativă de executarea a pedepsei privative de libertate prevăzută în prezenta lege. Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(5) Aplicarea oricăreia dintre măsurile alternative a pedepsei nu influențează calculul fracției minime obligatorii prevăzută de art. 100 din Codul de procedură penală pentru declanșarea procedurii de liberare condiționată așa cum este ea reglementată de Codul de procedură penală cu luarea în calcul a drepturilor persoanei private de libertate prevăzute de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.”

Privitor la acest ultim alineat, trebuie apreciat faptul că legiuitorul a trasat perimetrul procedural al măsurilor alternative în raport cu instituția liberării condiționate.

Acest alineat statuează faptul că măsurile alternative nu trebuie privite ca o liberare condiționată anticipată a persoanei condamnate, ci ca o executare a pedepsei în afara penitenciarului: – fie la domiciliul persoanei condamnate, cu supraveghere din partea unor lucrători anume desemnați de către Ministerul Afacerilor Interne, cu sau fără brățară electronică;

– fie în timpul săptămânii la domiciliu și în zilele de sâmbătă și duminică într-un centru de detenție special înființat pentru această măsură sau în penitenciar;

– fie la domiciliul persoanei condamnate, cu prestarea de zile de muncă în folosul comunității, în echivalent.

O persoană liberată condiționat nu este supusă niciunei măsuri de supraveghere sau obligații dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare.

În schimb, în cazul măsurilor alternative, persoana condamnată nu se bucură de libertate deplină, ci continuă să execute pedeapsa fie la domiciliu, fie în timpul săptămânii la domiciliu și în zilele de sâmbătă și duminică într-un centru de detenție special înființat pentru această măsură sau în penitenciar, fie la domiciliu, cu prestarea de zile de muncă în folosul comunității, în echivalent.

Astfel, până la împlinirea fracției minime obligatorii prevăzute de art. 100 Cod penal, persoana condamnată ce execută pedeapsa printr-o măsură alternativă nu poate beneficia de vocația liberării condiționate.

Mai mult decât atât, pe lângă condiția fracției minime obligatorii, pentru a putea beneficia de instituția liberării condiționate este necesar a fi îndeplinite și celelalte condiții obiective obligatorii (executarea pedepsei într-un regim deschis/semideschis și acoperirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească), dar și condiția ca instanța să-și fi format convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate

Analizând beneficiile liberării condiționate și beneficiile măsurilor alternative, vom putea constata cu ușurință că persoana condamnată va fi interesată, în primul rând, de o eventuală liberare condiționată decât de o executare a pedepsei printr-o măsură alternativă.

Cu toate acestea, nu este foarte clar dacă persoana căreia i se aplica o măsură alternativă va mai beneficia de avantajele aferente regimului deschis/semideschis sau, prin dispunerea unei asemenea măsuri, vor înceta să își producă efectele dispozițiile Legii nr. 254/2013 creându-se astfel un cadru execuțional nou.

Dacă se creează un cadru execuțional nou, Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate este deficitară deoarece nu stabilește măsurile de supraveghere, obligațiile și drepturile persoanei condamnate căreia i se aplică o astfel de măsură.

Cele 3 măsuri alternative stabilesc faptul că persoana condamnată va executa pedeapsa la domiciliu, însă nu sunt prevăzute situațiile în care aceasta poate presta, sub supraveghere, în afara domiciliului, muncă și activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică, moral-religioasă, instruire școlară și formare profesională.

Potrivit art. 37 alin. (4) din Legea nr. 254/2013: „Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta munca și desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.”

Potrivit art. 38 alin. (3) din  Legea nr. 254/2013: „Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, pot presta muncă și pot desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în afara penitenciarului, fără supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.”

De asemenea, reglementarea deficitară a măsurilor alternative se poate observa și prin raportare la dispozițiile măsurii preventive a arestului la domiciliu.

Potrivit art. 221 alin. (1), (5) – (7) Cod proc. pen: „(1) Măsura arestului la domiciliu constă în obligația impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuiește, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta.

[…]

(5) Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul prevăzut la alin. (1) pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora.

(6) La cererea scrisă și motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori la alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.

(7) În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta instituția, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa și organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în fața căruia se află cauza.”

Tot prin raportare la dispozițiile măsurii preventive a arestului la domiciliu se poate constata faptul că nu există restricții privitoare la măsurile alternative în ceea ce privește membrilor de familie.

De asemenea, nu le sunt restricționate măsurile alternative persoanelor care au fost condamnate definitiv pentru infracțiunea de evadare.

Potrivit art. 218 alin. (3) Cod proc. pen: „Măsura (arestului la domiciliu) nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie și cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infracțiunea de evadare.”

– Art. 8. – (1) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în condițiile prezentei legi, va dispune stabilirea unei măsuri alternative de libertate pentru persoanele care au executat, fără a fi sancționate, jumătate din fracția minimă efectivă de executat în sistemul penitenciar.

Spre deosebire de dispozițiile art. 3, articolul 8 stabilește o obligație în sarcina judecătorului de supraveghere a privării de libertate cu privire la stabilirea unei măsuri alternative pentru persoanele care au executat, fără a fi sancționate, jumătate din fracția minimă efectivă de executat în sistemul penitenciar.

Astfel, se naște dreptul persoanei condamnate la pedeapsa principală a închisorii în regim de detenție de a beneficia de o măsură alternativă dacă, fără a fi sancționată, a executat jumătate din fracția minimă efectivă de executat în sistemul penitenciar.

Din acest text de lege se desprind cele două condiții obligatorii în baza cărora se conturează dreptul persoanei condamnate de a beneficia de aceste măsuri alternative:

– executarea a jumătate din fracția minimă efectivă de executat în sistemul penitenciar;

– în această perioadă, să nu fi existat sancțiuni disciplinare.

Trebuie observat este faptul că articolul 8 nu preia cazurile reglementate la articolul 3 alin. (3) din lege.

Astfel, indiferent de infracțiunea săvârșită, indiferent dacă există sau nu stare de recidivă, în baza acestui text de lege persoana condamnată va beneficia de măsuri alternative dacă a executat jumătate din pedeapsa stabilită definitiv și dacă nu a fost sancționată.

Desigur, în cuprinsul art. 8 alin. (1) din lege, apare sintagma „Judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în condițiile prezentei legi, va dispune stabilirea unei măsuri alternative de libertate […]” însă este neclar dacă aceasta face trimitere și la cazurile de la art. 3 alin. (3).

– Art. 7. – Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției implementează dispozițiile prezentei legi, prin adoptarea de norme metodologice, în cel mult 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial României, Partea I.

Prin raportare la acest articol, va fi foarte important să observăm cum se vor coordona cele două ministere ale Guvernului dacă legea va fi promulgată și va ajunge să intre în vigoare în această formă.

Înțeleg să ridic această problemă deoarece, în expunerea de motive a proiectului de lege, inițiatorii au precizat faptul că: „Pentru aplicarea reglementării este necesar ca statul român să procedeze la redimensionarea sistemului de probațiune, astfel încât acesta să ajungă la 5.000 de inspectori de probațiune și la implicarea comunităților locale în asigurarea condițiilor pentru executarea măsurilor alternative” însă la art. 2 lit. a) din Lege se precizează că supravegherea acestei măsuri alternative va fi de competența unor lucrători anume desemnați de către Ministerul Afacerilor Interne.

Per a contrario, am putea interpreta că supravegherea celorlalte două măsuri alternative de executare a pedepselor închisorii în regim de detenție ar fi de competența Serviciului de Probațiune, însă dacă analizăm Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune vom constata faptul că nu există în sarcina consilierilor de probațiune decât atribuții cu privire la supravegherea persoanelor împotriva cărora s-a dispus Amânarea aplicării pedepsei, Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau liberarea condiționată.

Nu se specifică nimic despre măsurile alternative de executare a pedepselor închisorii în regim de detenție, iar pentru a extinde competența personalului Serviciului de Probațiune va trebui modificată legea privitoare la organizarea și funcționarea acestui sistem, nefiind suficiente eventualele norme metodologice.

La data de 16 aprilie 2018, Serviciul de Probațiune Maramureș și-a întrerupt spontan activitatea, în intervalul orar 9:00-13:00, în semn de protest față de prevederile proiectului de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate care urmau să primească votul final în Parlamentul României.

Prin comunicatul dat, Serviciul de Probațiune Maramureș a atras atenția asupra deficitului de personal și infrastructură, cât și asupra faptul că: „profesia de consilier de probațiune presupune o activitate complexă, care vizează controlul modului în care persoanele respectă măsurile și obligațiile stabilite de instanță, precum și intervenții la nivel psiho-social, toate având ca obiectiv reintegrarea socială a infractorilor și prevenirea comiterii unor noi infracțiuni de către aceștia. Consilierii de probațiune au la bază studii de drept sau științe sociale (psihologie, sociologie, asistență socială), iar reducerea rolului lor la cel de simpli paznici sau gardieni ai deținuților supravegheați prin brățară electronică ar reprezenta o îndepărtare semnificativă de la misiunea de bază a sistemului de probațiune și scopul pentru care a fost creat acesta.”

III. Concluzii

Dat fiind faptul că legea a fost adoptată la data de 24.04.2018, aceasta urmează să fie trimisă către Președintele Românei pentru a fi promulgată.

Dacă va fi promulgată, în temeiul art. 78 din Constituție, legea se va publica în Monitorul Oficial al României și va intra în vigoare la 3 zile de la data publicării.

Dat fiind faptul că România este o republică semiprezidenţială atipică, președintele nu poate refuza promulgarea unei legi.

Cu toate acestea, Constituția îi conferă acestuia două „pârghii” prin intermediul cărora poate încerca să blocheze sau să amâne promulgarea unei legi.

Astfel, Președintele României poate să ceară Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii și, în al doilea rând, poate sesiza Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea acestei legi.

Potrivit art. 77 din Constituție: „Dacă Președintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituționalității ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea.”.

Așadar, până la finalizarea acestor două proceduri pe care Președintele României le poate utiliza, legea nu va fi promulgată.

Până la o eventuală decizie a Președintelui, în data de 26.04.2018 Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, legal constituite, prin Hotărârea Nr. 2 din 26 aprilie 2018, au sesizat Curtea Constituțională asupra aspectelor de neconstituționalitate cuprinse în Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate.

Cu siguranță dezbaterile pe această lege adoptată sunt abia la început, iar până la o eventuală intrare în vigoare a acesteia va mai dura ceva timp, dacă nu va fi declarată (total/parțial) neconstituțională.

Cu toate acestea, adoptarea unei astfel de legi de către Parlament marchează un moment important în ceea ce privește politica execuțional-penală a Statului român.

Trebuie avut în vedere faptul că la nivelul Uniunii Europene, în țări precum Marea Britanie, Franța, Cehia, Italia, Olanda, Belgia, ş.a sunt reglementate aceste măsuri alternative pentru condamnările ce privesc infracțiuni mai puțin grave, în cazul condamnaților care prezintă un pericol social redus.

Apreciez că nu trebuie excluse de plano aceste măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate, însă este necesar ca noua reglementare să respecte limitele Constituției și, mai mult decât atât, să stabilească expres: măsurile de supraveghere, obligațiile și drepturile persoanei condamnate căreia i se aplică o astfel de măsură, organele competente să efectueze supravegherea și criteriile în funcție de care vor putea fi dispuse aceste măsuri.

Avocat Alin Marius Stoica