Discriminarea, Libertatea de exprimare şi Libertatea presei reprezintă drepturi fundamnetale reglementate atăt de legislaţia naţională, cȃt şi de actele normative internaţionale.

Deşi ocupă un loc important în ierarhia drepturilor unei persoane, nu sunt puţine cazurile de discriminare sau de atingere a onoarei, demnităţii, prestigiului şi reputaţiei unei persoane.

Privitor la cauzele privind Discriminarea, echipa noastră oferă Consultanţă juridică, Asistenţă şi/sau Reprezentarea în vederea promovării de plȃngeri la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii sau direct la instanţa de judecată.

De asemenea, serviciile noastre sunt disponibile şi în cazul în care vi se impută ca aveţi comportament discriminatoriu, sunteţi acţionat în judecată sau împotriva dumneavoastră se promovează o plȃngere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.

Privitor la cauzele privind Atingerea onoarei, demnităţii, prestigiului şi reputaţiei unei persoane, echipa noastră oferă Consultanţă juridică, Asistenţă şi/sau Reprezentarea în vederea analizării situaţiei de fapt, formulării şi susţinerii acţiunii în faţa instanţei judecătoreşti competente.

Recent:

– 5000 euro este suma obţinută pentru clientul nostru de STOICA | Lawyers, cu titlu de daune morale, pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei de către o publicaţie naţională care a furnizat atȃt în presa scrisă, cȃt şi pe site-ul acesteia, în mod repetat, ştiri false, jignitoare şi denigratoare referitoare la acesta.